djepcj



BINE AȚI VENIT!

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj, este înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin hotărâre a Consiliului Judeţean Cluj şi funcţionează ca instituţie publică de interes judeţean, cu personalitate juridică, sub autoritatea administraţiei publice judeţene, având ca scop exercitarea competenţelor ce-i sunt date prin lege, pentru punerea în aplicare a prevederilor actelor normative care reglementează activitatea de evidenţă a persoanelor, stare civilă şi eliberarea documentelor în sistem de „GHIŞEU UNIC”.

Activitatea direcţiei se desfăşoară în interesul persoanelor fizice şi al comunităţii, în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în aplicarea legii.

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj nu întocmește cărți de identitate provizorii și nici certificate de stare civilă. Pentru obținerea/preschimbarea unui act de identitate provizoriu, cetățenii se vor adresa Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor la care este arondată localitatea în care are sau dorește să-și stabilească domiciliul. Înregistrarea nașterii/căsătoriei/decesului care au loc în România se face în localitatea unde a avut loc evenimentul.


Program cu publicul

Luni

PRELUARI ACTE:08.00-15.30 ELIBERARI ACTE:08.00-15.30

Marți

PRELUARI ACTE:08.00-18.30  ELIBERARI ACTE:08.00-18.30

Miercuri PRELUARI ACTE:08.00-15.30  ELIBERARI ACTE:08.00-15.30
Joi PRELUARI ACTE:08.00-15.30  ELIBERARI ACTE:08.00-15.30
Vineri PRELUĂRI ACTE:08.00-13.00  ELIBERĂRI ACTE:08.00-13.00

  CARTE ELECTRONICĂ DE IDENTITATE (C.E.I.)

PROGRAM PRELUĂRI ACTE/ELIBERĂRI C.E.I.

LUNI-JOI: 10.00-15.00

VINERI:    10.00-13.00

PROGRAMARE ONLINE CARTE ELECTRONICĂ DE IDENTITATE

PROGRAMARE ONLINE CARTE DE IDENTITATE prin PROCURĂ, VIZĂ DE REȘEDINȚĂ ȘI CARTE DE IDENTITATE SIMPLĂ


PROGRAM SECRETARIAT:

LUNI-JOI:8.00-15.30

VINERI:    8.00-13.00

Mesaj Important

Certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor poate fi obținut prin intermediul platformei M.AI.

https://hub.mai.gov.ro/serviciu/view?id=29

1.CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE (CEI)

Termen de eliberare: 10 zile lucrătoare

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj soluționează cazuri deosebite privind eliberarea cărții electronice de identitate pentru cetățenii aflați în următoarele situații:

  • motive medicale;
  • deplasări urgente în alte localități sau în afara țării;
  • susținerea unor concursuri de admitere sau examene;
  • realizarea unor operațiuni notariale sau bancare;
  • alte cazuri temeinic justificate din care rezultă caracterul urgent.

În aceste cazuri termenul de eliberare este de 5 zile lucrătoare.

Cererea se depune doar cu programare prealabilă accesând https://hub.mai.gov.ro/ 

Opțiunea pentru a solicita o carte electronică de identitate poate fi exprimată oricând de către titular, indiferent de termenul de valabilitate al actualului act de identitate.

Prima carte electronică de identitate este GRATUITĂ pentru cetățenii români începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Începând cu 2 iunie 2025, opțional, se poate solicita cartea electronică de identitate pentru minorii sub 14 ani. Este obligatorie prezența ambilor părinți/a reprezentantului legal/a părintelui supraviețuitor/a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă/a părintelui care exercită singur autoritatea părintească/a persoanei desemnate din cadrul serviciului social public sau al unui furnizor privat acreditat, destinat protecţiei sociale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul, după caz. 

Taxa pentru eliberarea cărții electronice de identitate pentru minorii sub 14 ani este de 70 lei și se poate achita la ghișeele unităților CEC Bank în contul colector al Companiei Naționale „Imprimeria Națională” SA, la stațiile de plată Selfpay sau, în numerar, la stația de plată Selfpay din incinta instituției noastre. Dovada achitării taxei se va prezenta la momentul depunerii cererii pentru eliberarea cărții electronice de identitate. 

 2.CARTEA DE IDENTITATE SIMPLĂ (CIS)

Termen de eliberare: 30 de zile

Urgențele nu pot fi soluționate prin emiterea unei C.I.S.

Cererea se depune cu programare prealabilă pe site-ul www.djepcluj.ro, secțiunea Programare on-line CIS, CI și viză de reședință.

Taxa pentru cartea de identitate simplă este 40 lei și se poate achita la ghișeele unităților CEC BANK în contul colector al Companiei Naționale „Imprimeria Națională” SA, la stațiile de plată Selfpay sau, în numerar, la stația de plată Selfpay din incinta instituției noastre. Solicitanții vor prezenta dovada achitării taxei la momentul depunerii cererii pentru eliberarea cărții de identitate simplă.

Atenție!!!

  1. C.I.S. poate face dovada identității cetățeanului doar pe teritoriul României;
  2. C.I.S. nu este document de călătorie (nu poate fi utilizată în afara României);
  3. C.I.S. nu permite accesarea serviciilor electronice.

           3.CARTEA DE IDENTITATE (C.I. – model 1997)

Termen de eliberare: 30 de zile

Urgențele nu pot fi soluționate prin emiterea unei C.I. (1997)

Pentru emiterea cărții de identitate (CI model 1997) se preiau doar următoarele categorii de cereri:

  1. depuse la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României acreditate în străinătate, primite de la nivelul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor;
  2. depuse de către persoane împuternicite pe bază de procură specială eliberată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României acreditate în străinătate;
  3. depuse pentru persoanele netransportabile la sediul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor;
  4. solicitate de persoanele internate, primite spre îngrijire ori găzduire în instituții sanitare, de protecție și în centre de servicii sociale care se află în imposibilitate de a se deplasa la sediul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor;
  5. depuse pentru persoanele încarcerate care nu pot fi deplasate, din motive de securitate la sediul serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

 Cererea se depune cu programare prealabilă pe site-ul www.djepcluj.ro, secțiunea Programare on-line CIS, CI și viză de reședință.

Taxa pentru cartea de identitate (C.I. – model 1997) este 7 lei și se achită în numerar sau cu cardul la casieria instituției după verificarea documentelor de către lucrătorii din ghișeu sau prin oficiile poștale/ băncile comerciale în contul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj , C.U.I.  17637157,

RO60TREZ2165006XXX014783 deschis la Trezoreria Cluj-Napoca.

    DIRECTOR EXECUTIV

    IOAN-EMILIAN ROȘCA

HARTA JUDEȚULUI CLUJ