|
|
| |
|
|
| Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj are următoarele atribuţii: |
| |
1. actualizează Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor;
2. furnizeazã, în cadrul Sistemului naţional de evidenţă a populaţiei datele necesare pentru actualizarea Registrului Naţional de Evidenţă a Persoanelor;
3. coordonează şi controlează metodologic activitatea serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor;
4. coordonează şi controlează modul de gestionare şi de întocmire a registrelor de stare civilă;
5. monitorizează şi controlează modul de respectare a prevederilor legale în domeniul asigurării protecţiei datelor referitoare la persoană;
6. gestionează resursele materiale şi de dotare necesare activităţii proprii;
7. ţine evidenţa registrelor de stare civilă, exemplarul II şi efectuează menţiuni pe acestea, conform comunicărilor primite;
8. îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin reglementări legale.
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
| |
|